Despre stima de sine scăzută și criticul interior. Chestionar, cauze, exercițiu de autoobservare

⌚ Timp de citire: 6 min  ❃ de Cristina Revenco

i stima de sine scăzută? Te simți uneori copleșit de o voce interioară imposibil de mulțumit?
Răspunde la întrebările din chestionarul de mai jos pentru a detecta în ce măsură ești influențat de acestea. Citește apoi despre proveniența criticului interior și fă un exercițiu de introspecție pentru a înțelege mai bine cum se manifestă acest aspect în viața ta.

 

Chestionar (după Beverly Engel)*

1. Suferi de nesiguranță sau lipsă de încredere?

2. Te concentrezi mai mult pe ceea ce faci greșit sau pe ceea ce eșuezi decât pe ceea ce faci corect sau bine?

3. Te simți mai puțin sau nu la fel de bine ca alți oameni pentru că nu ești perfect în ceea ce faci sau în felul în care arăți?

4. Crezi că trebuie să faci mai mult, să fii mai mult sau să dai mai mult pentru a câștiga respectul și iubirea celorlalți oameni?

5.Ești conștient de faptul că ai o voce interioară critică care îți spune frecvent că ai făcut ceva greșit?

6. Îți critici în mod constant performanța – la locul de muncă, la școală, în sport?

7. Ești critic legat de modul în care interacționezi cu ceilalți? De exemplu, te pedepsești frecvent pentru că ai spus un lucru greșit sau pentru că te-ai comportat în anumite moduri cu alții?

8. Simți că ai eșuat – în viață, în carieră, în  relațiile tale?

9. Ești perfecționist?

10. Simți că nu meriți să ți se întâmple lucruri bune?

11. Devii neliniștit când ai succes sau ești fericit?

12. Ți-e teamă că dacă oamenii te-ar cunoaște cu adevărat, nu te-ar place?

13. Te temi că oamenii vor afla că ești o fraudă/ un impostor?

14. Ești frecvent copleșit de rușine și jenă pentru că te simți expus,simți că alții se amuză pe seama ta sau te ridiculizează?

15.Te compari constant cu ceilalți și ieși în pierdere?

16. Eviți să te uiți în oglindă cât de mult poți sau ai tendința de a te uita frecvent în oglindă pentru a te asigura că arăți bine?

17. De obicei ești critic cu ceea ce vezi când te privești în oglindă? Ești mulțumit rar, dacă vreodată, de felul în care arăți?

18. Ești foarte conștient de sine sau jenat în legătură cu felul în care arăți?

19. Ai o tulburare alimentară – supraalimentare compulsivă, mâncat emoțional urmat de vomă, urmarea frecventă a unor diete sau înfometare, anorexie?

20. Ai nevoie să bei alcool sau să consumi anumite substanțe pentru a te simți confortabil sau mai puțin conștient de sine în situațiile sociale?

21. Nu reușești să ai grijă de tine într-un mod adecvat? Ai o alimentație proastă, dormi insuficient, faci prea multă sau prea puțină activitate fizică?

22. Ai tendința să fii autodestructiv fumând, făcând abuz de alcool sau droguri sau conducând cu mare viteză?

23. Te-ai rănit vreodată în mod intenționat, adică te-ai tăiat/automutilat?

Dacă ai răspuns afirmativ la cel puțin cinci întrebări, probabil că ți-ar prinde bine să lucrezi la îmbunătățirea atitudinii față de sine. Iar asta presupune și observarea, transformarea relației cu acel aspect interior care generează aceste judecăți și atitudini toxice.

Poate că te-ai întrebat de unde vine această voce imposibil de mulțumit?

De cele mai multe ori, ea își are originea în copilărie, când se dezvoltă o parte importantă a conceptului nostru despre sine.

Copiii nu au un simț al sinelui sau, altfel spus, o imagine despre cine sunt ei într-un mod separat de ceilalți. Imaginea și ideile noastre despre cine suntem s-au dezvoltat treptat din două surse: cum am fost tratați de către ceilalți și ceea ce ne-au spus ceilalți despre noi. Astfel, modul în care am fost definiți de alții devine parte din imaginea noastră de sine.

Părinții sau tutorii, și mai târziu, alte persoane: profesorii, prietenii, colegii, îngrijitorii îndeplinesc rolul de oglinzi ale noastre ca și copii. Dintre toate aceste persoane, cea mai importantă și mai constantă oglindă este cea prezentată de către părinți.

Cei mai mulți adulți care au o stimă scăzută de sine și un critic interior puternic sunt copiii care fie au fost abuzați fizic, emoțional, au fost neglijați, sau dimpotrivă, au fost ”sufocați” de către părinții lor în trecut. În acest caz, ei și-au creat imaginea de sine privind într-o oglindă deformată, care le-a reflectat o identitate falsă, distorsionată.

Atât neglijarea cât și abuzul pot face copiii să se întrebe ce este greșit la ei, și astfel ei ajung să caute în ei înșiși defectele care i-au făcut să merite un asemenea tratament din partea părinților.

Ei internalizează astfel rejecția parentală, ceea ce le poate afecta dezvoltarea pe termen lung. Vocea exterioară a părintelui critic ajunge să fie o voce interioară; abuzul exterior, neglijența, abandonul devin atât de familiare încât ajung părți ale identității de sine.

”Asta e ceea ce merit” își spune copilul abuzat emoțional și de cele mai multe ori continuă acest abuz față de sine însuși în mod automat, inconștient. El/ea ajunge să condamne la propria persoană aceleași caracteristici care i-au fost oglindite ca fiind ”negative”, ”insuficient de bune” sau ”rușinoase”, ajunge să rejecteze părți ale propriei persoane, să se considere de neiubit, de neacceptat, să se simtă strivit sub povara presiunii, a standardelor exterioare de neatins și ale rușinii. Mesajul pe care îl primește un astfel de copil este că pentru a fi iubit și acceptat, trebuie să devină altcineva, să fie altcumva, să înceteze să fie el însuși, să nu simtă și să nu dorească ceea ce simte și dorește.

Astfel, copilul ajunge să se îndepărteze de sinele său autentic. Acești copii ajung adulți care ”nu știu” ce simt, ce își doresc, care fie se simt paralizați de această voce care le spune că nu fac nimic cum trebuie, fie se zbat să demonstreze, să câștige atenția, acceptarea și iubirea celorlalți. De cele mai multe ori, nici atunci când ar avea motive să se simtă iubiți, importanți pentru alții și să se bucure de realizările lor, ei nu o fac sau nu pe deplin. În mintea lor, persistă mereu acea figură indisponibilă la inima căreia nu reușesc să ajungă cu adevărat și/sau conștientizarea acelei părți din ei care nu este ”suficient de…”

Marti Tamm Loring, autorul cărții ”Abuz Emoțional”, a ajuns la următoarele concluzii în urma cercetărilor făcute pe acest subiect:

”Cei care internalizează abuzul devin depresivi, suicidali și retrași. Ei manifestă autodestructivitate, depresie, gânduri de sinucidere, pasivitate, retragere (evitarea contactelor sociale), timiditate și un grad scăzut de comunicare cu ceilalți. Este posibil să aibă o stimă de sine scăzută și pot suferi de sentimente de vinovăție și remușcare, tristețe, singurătate, respingere și resemnare. Percepția lor este că sunt nedemni și că lumea este un loc ostil în care sunt sortiți să eșueze, ceea ce îi face să nu-și dorească să încerce noi sarcini sau să dezvolte noi abilități.”

Pentru că am tot menționat ”abuzul emoțional”, am ținut să enumăr formele cele mai des întâlnite ale abuzului emoțional și neglijării (conform lui B. Engel):

  • Abuzul verbal (care include critica constantă, ridiculizarea, învinuirea, diminuarea valorii copilului, insultarea, respingerea și tachinarea inadecvată);
  • Plasarea unor cerințe excesive sau nejustificate asupra unui copil, care sunt dincolo de capacitățile sale (ex: căutarea de suport emoțional din partea copilului, astfel copilul devenind părintele);
  • A fi excesiv de controlator;
  • A sufoca emoțional copilul (ceea ce include și a fi supraprotectiv sau a nu lăsa copilul să se separe și să-și creeze o viață separată de părinți);
  • Respingerea sau abandonul emoțional al copilului (care include și răceala față de copil, precum și reținerea de a exprima iubirea față de el)

Observă-ți criticul interior (exercițiu)

Pentru că a conștientiza ceva este primul pas către schimbare, îți propun să îți observi criticul interior cu ajutorul întrebărilor de mai jos:

  • Ce mesaje îmi transmite criticul interior?
  • Ce îmi semnalizează prezența criticului interior?
  • Ce îmi declanșează criticul interior?
  • Ce sentimente am atunci când criticul interior este activ?
  • Ce gânduri tind să am când criticul interior este activ?
  • Ce amintiri sunt asociate criticului meu interior sau sunt declanșate de acesta?
  • Ce simte corpul meu atunci când mă critic?
  • Cum mă comport?

Poate fi dificil să renunțăm la anumite obiceiuri (comportamentale dar și mentale), la anumite aspecte ale ceea ce considerăm identitatea noastră, mai ales dacă au făcut parte din viețile noastre pentru atâția ani. Acest lucru este valabil și pentru criticul interior. E nevoie de multă muncă de ”demontare” a vechilor credințe, a ”oglindirilor false”, de autocunoaștere autentică și de autocompasiune.

 

________________________________

*– Chestionar tradus de Cristina Revenco, preluat din cartea: Healing Your Emotional Self: A Powerful Program to Help You Raise Your Self-Esteem, Quiet Your Inner Critic,and Overcome Your Shame de Beverly Engel (2006).