Psihologul explică: mituri comune despre psihoterapie (partea I)

⌚ Timp de citire: 10 min  ❃ de Cristina Revenco

ot mai mulți oameni sunt interesați de psihologie, dezvoltarea personală și psihoterapie. Însă, în pofida popularizării acestui subiect, încă mai există diverse mituri/ convingeri eronate cu privire la psihoterapeuți și munca acestora, care fie pot împiedica anumite persoane să se adreseze unui specialist, fie creează anumite așteptări nerealiste care pot fi contraproductive.

Am decis să demontez câteva dintre aceste mituri și să descriu cum stau lucrurile din perspectiva unui psihoterapeut:

1. Psihoterapia este pentru cei slabi, incapabili să-și rezolve singuri problemele ; pentru cei ”bolnavi mental”, pentru cei cu probleme serioase.

Frica multor persoane este că apelând la ajutorul unui psihoterapeut, vor recunoaște față de ei înșiși (și terapeut) că sunt slabi, că nu au fost în stare să se descurce singuri. Convingerea lor profundă este că a cere ajutorul și a fi vulnerabil este ceva rușinos, nedemn de un om puternic, sănătos.

Susțin părerea lui Brené Brown în această privință: ”Câteodată, prima și cea mai mare îndrăzneală este să cerem ajutor”.

Să cerem ajutor prespupune să recunoaștem că am ajuns într-un punct de cotitură în care ne este greu să înaintăm din cauza bagajului nostru sau a anumitor limite personale, pentru depășirea cărora avem nevoie de susținerea, îndrumarea cuiva, că avem nevoie să fim văzuți și ascultați. Dacă ne ignorăm propriile nevoi din dorința de a nu fi ”slabi”, rămânem în zona noastră de confort, nu riscăm deloc din punct de vedere emoțional: nu ne deschidem față de un ”altul”, nu încercăm să ne rezolvăm problemele într-un alt mod, nu ieșim din scenariile obișnuite.

Noi oamenii suntem ființe sociale și dezvoltarea noastră este strâns conectată de relațiile cu alte persoane, mai ales relațiile importante. În acest sens, relația psihoterapeutică are un mare potențial vindecător.

Și nu, pentru asta nu e nevoie să ai ”probleme grave”. Poți fi și o persoană relativ mulțumită de viața pe care o duci, însă care își dorește să se cunoască mai bine, să fie mai apropiată de sine, să se realizeze mai mult.

2. Psihoterapeutul ”vede prin tine” și citește gânduri.

Ar putea părea așa, în unele situații, însă psihoterapeutul nu este o ființă supranaturală, nu poate ști ceea ce nu-i spui (poate doar presupune). El/ea este doar un om cu anumite cunoștințe, competențe care îl/o ajută să înțeleagă oamenii mai bine și care poate să și eșueze uneori în a te înțelege. Comunicarea verbală rămâne la fel de importantă și în această relație. Scopul este să înveți să exprimi ceea ce este important pentru tine, nu să aștepți să îți fie anticipate nevoile sau să consideri că anumite lucruri nu trebuie spuse pentru că psihoterapeutul ar trebui să-și dea seama.

3. Psihoterapeutul are răspunsuri la toate întrebările și știe cum este corect să trăiești.

Deși în anii de studiu și de formare profesională (și după asta) psihoterapeuții învață o varietate de lucruri despre natura umană, despre ce ne poate fi util în procesul de vindecare, despre ce ne poate maximiza șansele de a trăi o viață împlinită, aceștia nu au răspunsuri ”gata făcute”.

Unul dintre scopurile psihoterapeutului este să te ajute să te cunoști la nivel profund, și astfel să îți descoperi propriile tale răspunsuri, să identifici cum vrei tu să îți trăiești viața, pornind dintr-un spațiu de centrare interioară.

Dacă psihoterapeutul ar oferi soluții gata pregătite după un anumit șablon, s-ar pierde toată esența muncii psihoterapeutice pentru că: 1. nu există soluții universale și 2. acest lucru nu ar ajuta clientul să își extindă gradul de conștientizare și să crească.

4. Pentru rezolvarea unei probleme sunt suficiente 2-3 ședințe. În caz contrar, psihoterapia nu e eficientă.

În unele cazuri, se poate opta pentru o terapie pe termen scurt.

Psihoterapia nu este o ”pastilă magică” care ne rezolvă instant problemele. Sunt persoane care se așteaptă să vadă rezultatele chiar din prima ședință. Această atitudine arată de fapt indisponibilitatea persoanei de a ”sta” cu procesul său interior, dorința de a scăpa cât mai repede de anumite stări interioare care produc disconfort. Această căutare de soluții miraculoase și instantanee este contraproductivă în procesul terapeutic, pentru că nu permite înțelegerea profundă a unui conținut psihic.

În primele ședințe îți poți da seama însă dacă rezonezi cu psihoterapeutul cu care ai început să lucrezi, dacă te simți în siguranță, acceptat/ă, validat/ă, dacă simți că te poți deschide în prezența lui/ei.

5. Psihoterapia durează prea mult.

Psihoterapia durează atât cât simte nevoia și decide clientul, în funcție de obiectivele pe care le are. Scopul psihoterapeutului este ca, într-un final, clienții săi să nu mai aibă nevoie de el/ea.

E adevărat că sunt persoane care decid (sau au nevoie) să facă psihoterapie pentru mai mulți ani sau persoane care revin periodic în psihoterapie. Însă acest aspect depinde de situație și nu poate fi generalizat. Nu te poate obliga nimeni să faci ceea ce nu îți dorești sau consideri că este ineficient.

Așa cum nu ne putem aștepta la rezultate după un timp prea scurt, este eronat să ne gândim că va trebui să facem terapie pentru tot restul vieții. În mod normal, psihoterapeutul va testa clientul prin diverse căi pentru a se asigura că ședințele de psihoterapie nu îi diminuează independența și nu sunt ca o ”cârjă” de care clientul se folosește din diverse motive.

6. Este rolul terapeutului să rezolve problemele clientului sau Doctore, repară-mă”.

Nu este rolul psihoterapeutului să rezolve ceva. El este acolo penru a oglindi problemele pacientului și pentru a-i crea spațiul propice pentru schimbare.

Sunt persoane care consideră că a veni la psihoterapeut este ca și cum ți-ai duce, de ex. mașina la reparație: ai dus-o, ai lăsat-o, ai venit după ea când e gata.

În procesul psihoterapeutic implicarea clientului este crucială, precum și asumarea responsabilității pentru schimbare (despre asta, într-un articol trecut). Psihoterapeutul nu ne poate ”salva” de noi înșine sau de circumstanțele vieții noastre. Chiar și propriile noastre realizări profunde nu pot face asta pentru noi. Tot ceea ce înțelegem în cadrul procesului psihoterapeutic are nevoie să fie întărit prin acțiunile noastre, prin schimbările pe care le facem în modul în care ne raportăm la noi înșine și la lucruri, a felului în care trăim, relaționăm, prin alegerile pe care le facem în fiecare zi.

7. Terapeutul nu face mare lucru.

La cealaltă extremă este opinia că munca psihoterapeutului este mult prea simplă și că nu își merită banii. De ce să plătești pe cineva doar ca să te asculte, să dea din cap, să îți pună din când în când niște întrebări și să îți propună eventual anumite tehnici? Sau mai rău: ca să tacă sau să taceți împreună?

Această opinie vine din necunoașterea muncii psihoterapeutului și a ceea ce presupune cu adevărat să ”stai așezat și să asculți”. Psihoterapeutul oferă în primul rând prezența sa completă în procesul clientului, ascultarea activă și abilitatea de a reflecta clientului conținuturile lumii sale interioare și de a-l ghida în direcții pe care clientul, identificat cu experiența sa, este posibil să nu le vadă.

Aceste competențe sunt dezvoltate în decursul mai multor ani de studii, de dezvoltare personală și de lucru cu clienți. Ceea ce poate părea la suprafață o ”muncă ușoară” necesită o concentrare intensă și o muncă de conștientizare continuă atât a propriilor conținturi psihice, cât și a conținuturilor clientului și a amândurora în relație unele cu celelalte. Această muncă cuprinde abilitatea de a crea spațiul psihoterapeutic, de a avea implicarea potrivită și detașarea potrivită, de a oferi compasiune și susținere, de a ști când și cum e cazul să faci o intervenție.

Atât de condamnata tăcere are rolul ei terapeutic și e încărcată de semnificații. Uneori este mult mai dificil să taci decât să reacționezi și să spui orice, doar pentru a umple un spațiu. Aceste ”spații goale” sunt necesare pentru că îndreaptă atenția clientului către interior.

Munca psihoterapeutului nu este ușoară și lucrul cu ceea ce a adus clientul se prelungește dincolo de ședința propriu zisă. Adeseori, psihoterapeuții reflectă la cum a decurs ședința cu un client și la cum își pot îmbunătăți munca și după ședință, merg la ore de supervizare, la cursuri de formare, conferințe, citesc și recitesc cărți și articole științifice ș.a. .

8. Psihoterapia te va ”scăpa” de emoțiile și gândurile negative și te va face fericit.

Psihoterapia îți poate oferi instrumente care te pot ajuta să îți conștientizezi și să îți înțelegi tiparele de gândire și acțiune, emoțiile, motivațiile. Ca efect al muncii făcute în cadrul psihoterapiei, starea de bine a clientului se poate, într-adevăr, îmbunătăți. Însă psihoterapia nu este o garanție a faptului că te vei schimba, că vei avea succes, că vei fi fericit.

Mai mult decât atât, fericirea nu este o stare care poate persista în mod continuu.

În primul rând, pentru că este în natura lucrurilor să se schimbe; emoțiile și experiențele ”negative” sunt parte din existența umană, iar încercarea de a ajunge într-un punct în care să nu le avem este o negare a realității care nu poate avea consecințe pozitive. Ce putem învăța este cum să facem față schimbărilor, situațiilor stresante, traumatizante, cum le putem accepta; cum ne putem crea anumite obiceiuri de menținere a igienei mentale și emoționale, de cultivare a stărilor – resursă și cum putem face lucrurile altfel. Fericirea noastră depinde de noi înșine și de eforturile pe care suntem dispuși să le investim în fiecare zi pentru a ne menține echilibrul interior. Psihoterapeutul ne poate ajuta în acest proces, însă nu ne poate ”face fericiți” și nu ne poate ”scăpa” de tot ceea ce ne deranjează.

9. Fiecare ședință de psihoterapie trebuie să aducă ușurare și emoții pozitive.

Procesul psihoterapeutic este îndreptat către conștientizare și schimbare. Iar conștientizarea și schimbarea sunt însoțite (aproape mereu) de confruntarea cu durerea și disconfortul. În cele mai multe cazuri, este aproape imposibil să evoluăm în cadrul psihoterapiei fără a intra în contact cu trăirile dureroase.

O terapie eficientă nu este un proces ușor. Vor fi momente când vor ieși la suprafață aspecte ale tale pe care ai dori să le ignori, să nu le vezi. Puterea interioară și mișcarea în sus vin tocmai din momentul în care îți permiți să conștientizezi aceste aspecte, să le dai voie să fie, să încerci să le înțelegi scopul, să le dai un sens, o voce să se exprime.

Cineva mi-a spus o dată că ”uneori medicamentul cel mai eficient e cel mai amar”. Acest lucru e valabil și pentru vindecarea noastră psihologică. Ca să putem fi împliniți, să putem atinge înălțimile, avem nevoie să aducem lumină în colțurile cele mai întunecate, uitate și pline de praf ale psihicului nostru.

10. Putem face psihoterapie prin mesaje? Îmi explicați ceva rapid?

Am întâlnit persoane care mi-au solicitat să vorbim prin mesaje, fie prin intermediul paginii mele de pe o rețea de socializare, fie pe numărul meu de telefon.

Cel mai adesea aceste persoane speră că în acest mod, nu va mai fi nevoie să plătească pentru o ședință (veți vedea în articolul următor de ce psihoterapia nu poate fi gratis), că vor primi un sfat rapid (apropo de sfaturile/răspunsurile-șablon menționate mai sus) și că astfel vor înțelege ce au de făcut. Sau se feresc să se implice cu adevărat în psihoterapie, ascunzându-și astfel identitatea sau nedorind să se expună până la capăt.

E adevărat că unii psihoterapeuți aleg să răspundă la unele întrebări pe anumite grupuri. Dar aceste intervenții sunt scurte și nu reprezintă ”soluții universale”. Modul în care aceștia pot răspunde este îndreptat mai degrabă către a reflecta anumite conținuturi atât cât să stimuleze persoana să caute un răspuns în interior și eventual să înceapă un proces de schimbare în cadrul psihoterapiei. Schimbul de mesaje cu un psihoterapeut nu poate înlocui psihoterapia și nu este ceva ce poate fi cerut unui specialist (pentru că aveți nevoie, pentru că este psiholog deci este obligat să vă ajute sau din orice alte motive. Nu, psihologul/psihoterapeutul nu este obligat să vă ajute dacă nu ați stabilit împreună că veți începe o psihoterapie și nu este obligat să fie în acest rol 24/24. Ca și orice altă profesie, psihoterapeutul își face munca în anumite ore ale zilei). Atât din respect față de el și timpul lui, cât și dacă vă doriți cu adevărat să schimbați ceva, nu doar să primiți o ”rezolvare la pachet”, nu trimiteți astfel de cereri.

Psihoterapia poate exista doar într-un cadru bine stabilit, cu limite bine determinate, în care atât clientul cât și psihoterapeutul își asumă anumite responsabilități. Acest cadru de încredere, de deschidere profundă și nu în ultimul rând, un cadru definit de granițe clare este în sine vindecător, și nu poate fi replicat oriunde și oricum.

Același lucru este valabil și pentru sfaturile cerute în diverse alte situații (în afara ședinței) în care întâlniți un psihoterapeut.

Urmează și o parte a doua a acestui articol în care voi continua să demontez mituri despre psihoterapie.